Abuzul sexual: impactul psihologic asupra victimei

Victimele agresiunilor sexuale suferă o traumă semnificativă, în special copiii. Trauma poate fi ameliorată prin tratament psihologic și medical adecvat și prin intervenția autorităților legale. Deseori, dezgustul față de cel care a comis abuzul se însoțește de un sentiment de frică intensă. Pe lângă aceste traume, provocate în mod nemijlocit prin faptele la care au fost supuse, victimele sunt nevoite să înfrunte și cortegiul de interogatorii, expertize, confruntări, necesare desfășurării procesului penal. În rezolvarea acestor cazuri, cu o mare încărcătură emoțională, magistrații, psihologii, medicii, avocații, serviciile de asistență socială sunt puși în fața necesității de a aborda atitudinea adecvată pentru investigarea cazului, de a conlucra în scopul asigurării revenirii victimei la o stare de normalitate, dar în același timp, de a identifica și pedepsi pe cel care a comis abuzul, protejând astfel victima și comunitatea.

Victimele unui viol se prezintă, de obicei, imediat după incident, în timp ce acelea care au fost molestate sau supuse unui incest sunt identificate uneori după luni sau chiar ani de la comiterea abuzului, din cauza lipsei unei traume fizice care să poată fi rapid diagnosticată. Din cauza naturii sale, deseori incestul nu este raportat, fiind dificil de dovedit. Din păcate, incestul și molestarea intrafamilială sunt, probabil, cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra copilului. Impactul psihologic este deosebit de puternic și cu efecte pe termen lung, chiar dacă pe moment copilul nu conștientizează ceea ce i s-a întâmplat și nu poate discerne între bine și rău din cauza vârstei mici.

Consecințele abuzului sexual asupra copilului depind de o serie de factori:

• Vârsta copilului în momentul abuzului — cu cât copilul este mai mic, cu atât efectele psihice și fizice ale abuzului pot fi mai severe.
• Gradul apropierii dintre agresor și victimă — incestul are, în acest sens, cele mai dramatice consecințe pe termen lung, consecințe la care contribuie și oprobiul social care întâmpină aceste relații; apropierea dintre victimă și agresor poate îngreuna și întârzia mult dezvăluirea abuzului.
• Durata abuzului — un singur eveniment e mai ușor de prelucrat decât situațiile abuzive care se întind pe o durată mai lungă de timp; relațiile de abuz sexual din cadrul familiei, care se prelungesc uneori ani de zile fără a fi dezvăluite, sunt extrem de traumatizante și extrem de dificil de prelucrat.
• Numărul persoanelor implicate, tipul abuzului și măsura în care agresorul a recurs la forță — toate acestea măresc senzația de neajutorare a copilului.

O analiză a 45 de studii (Kendall-Tacket, Williams & Finkelhor, 1993) a arătat că, în comparație cu cei neabuzați, copiii victime ale abuzului sexual manifestă mai multe simptome emoționale și comportamentale: trădarea încrederii generează durere emoțională, stimă de sine scăzută, dependență și sentimentul pierderii puterii (De Young, 1986); cei sub 5 ani pot prezenta regresii în dezvoltare, relații inadecvate cu părinții și coșmaruri repetate. Istoricul de abuz sexual este asociat cu tulburări psihologice severe, cu stres posttraumatic, nivel crescut de anxietate, inclusiv cu tulburarea de personalitate borderline (Polusny & Follette, 1995).

Printre efectele posibile pe termen lung se numără comportamente autodistructive, disociere, anxietate, sentimente de izolare și stigmatizare, stimă de sine scăzută, neîncredere cronică în oameni și tendințe spre revictimizare (Sperry & Gilbert, 2004), dar și dificultăți în stabilirea sau menținerea relațiilor interpersonale, reacții exagerate la stres și dificultăți în separarea de alte persoane.

Recunoașterea acestor efecte, pe termen scurt și lung, este primul pas spre un tratament potrivit — fie pentru copilul care tocmai a trecut printr-un abuz, fie pentru adultul care încă duce cu el consecințele unuia petrecut în copilărie.